Stațiunea a VII-a: Isus cade a doua oară

Ieșit deja din cetate, Isus este tot mai epuizat și cade a doua oară, în țipetele mulțimii și îmbrâncelile soldaților.

Slăbiciunea trupului și amarul inimii l-au făcut să cadă din nou. Toate păcatele oamenilor – și ale mele – atârnă pe umerii săi.

Dar el a luat asupră-și durerile noastre şi cu suferinţele noastre s-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar el fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile lui noi toţi ne-am vindecat. (Is 53, 4-5.)

Isus este zdrobit, dar căderea sa ne înalță, moartea sa ne învie.

Stăruinței noastre în rău Isus îi răspunde cu insistența sa pentru a ne mântui, cu preaplinul iertării. Şi, pentru ca nimeni să nu dispere, se ridică cu greutate, îmbrățișând Crucea.

Obstacolele și înfrângerile să nu ne separe niciodată de El. Ca un copil slăbit ce se aruncă plin de pocăință în brațele puternice ale tatălui său, tu și eu ne vom prinde de jugul lui Isus. Doar această căință și umilință vor transforma slăbiciunea noastră umană în putere divină.

Puncte de meditație VII

1. Isus cade din cauza greutății Crucii… Noi, din cauza atracţiei lucrurilor pământești.

Preferă să cadă decât să lase Crucea. În acest fel, Cristos vindecă nepăsarea care ne doboară.

2. De ce această descurajare? Din cauza slăbiciunilor tale? Din cauza înfrângerilor tale, câteodată repetate? Din cauza unei căderi la care nu te aşteptai?

Fii simplu! Deschide-ţi inima. Iată că nimic nu este încă pierdut. Încă poţi merge mai departe şi cu mai multă iubire, cu mai multă afecţiune, cu mai multă forţă.

Refugiază-te în filiația divină: Dumnezeu este Tatăl tău preaiubit. Aceasta este siguranţa ta, stânca de care să îți prinzi ancora, orice s-ar întâmpla la suprafața acestei mări a vieții. Și vei găsi fericire, dârzenie, optimism, victorie!

3. Mi-ai spus: Părinte, mi-e foarte greu.

Şi ţi-am răspuns la ureche: ia pe umerii tăi o mică parte din această cruce, doar o părticică. Şi dacă nici aşa nu vei reuşi, …las-o pe toată pe umerii puternici ai lui Cristos. Şi, de acum înainte, repetă cu mine: Doamne, Dumnezeul meu: în mâinile tale încredințez trecutul, prezentul şi viitorul, lucrurile mărunte şi cele mari, cele puţine şi cele multe, ceea ce este trecător şi ceea ce este veșnic.

Şi fii liniştit!

4. Câteodată m-am întrebat care martiriu este mai mare: acela al celui care primeşte moartea pentru credinţă, din mâinile duşmanilor lui Dumnezeu; sau chinul celui care își petrece anii lucrând fără alt scop decât acela de a sluji Bisericii şi sufletelor, şi îmbătrâneşte zâmbind şi trece neobservat...

După părerea mea, martiriul nespectaculos este mai eroic… Acesta este drumul tău.

5. Pentru a-l urma pe Domnul, pentru a ne adresa lui, trebuie să ne strivim pe noi înşine prin umilinţă, aşa cum se storc strugurii în teasc.

Dacă nimicim mizeria noastră – pur şi simplu asta suntem – atunci El își face cu ușurință o locuinţă în inima noastră. Ca în Betania, ne vorbeşte şi îi vorbim, într-o sinceră mărturisire, ca unui prieten.