Lista numerelor

Există 4 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Iubirea lui Dumnezeu → a fi pe placul lui Dumnezeu.

Poate vreunul dintre voi crede că mă refer exclusiv la anumite persoane alese. Nu vă amăgiţi atât de uşor, mânaţi de laşitate sau de comoditate. Simţiţi, în schimb, imperativul divin de a fi fiecare un alt Cristos, ipse Christus, însuşi Cristos; în puţine cuvinte, imperativul ca întreaga noastră comportare să fie în concordanţă cu normele credinţei, căci nu este a noastră – cea ce trebuie s-o cautăm – o sfinţenie de categoria a doua, care nu există. Şi principala cerinţă care ni se impune – conformă cu natura noastră –, constă în a iubi: Dragostea este legătura desăvârşirii10; caritatea, pe care trebuie să o practicăm în acord cu cerinţele explicite pe care însuşi Dumnezeu le stabileşte: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gândirea ta11, fără să ne rezervăm nimic. În aceasta constă sfinţenia.

Cu această perspectivă, să fiţi convinşi că, dacă vrem cu adevărat să îl urmăm îndeaproape pe Domnul şi să aducem un serviciu real lui Dumnezeu şi întregii omeniri, trebuie să fim în mod serios desprinşi de noi înşine: de darurile inteligenţei, sănătăţii, onoarei, de ambiţiile nobile, de triumfuri, de succese.

Mă refer, de asemenea – pentru că până acolo trebuie să ajungă hotărârea ta – la aceste dorinţe curate, cu care căutăm doar să-i dăm toată gloria lui Dumnezeu şi să-l lăudăm, ajustând voinţa noastră după această normă clară şi precisă: Doamne, vreau asta sau aceea doar dacă te mulţumeşte pe tine, pentru că, dacă nu, pe mine de ce m-ar interesa? Dăm astfel o lovitură mortală egoismului şi vanităţii, care şerpuiesc în toate conştiinţele; până când atingem adevărata pace în sufletele noastre, cu o desprindere care sfârşeşte în stăpânirea lui Dumnezeu, tot mai intimă şi mai intensă.

Pentru a-l imita pe Isus Cristos, inima trebuie să fie complet liberă de ataşamente. Dacă vrea cineva să mă urmeze, să renunţe la sine însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze, să renunţe la sine însuşi şi să mă însoţească. Cine caută să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine-şi părăseşte viaţa pentru mine, o va afla. Ce-i foloseşte oare omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul8? Şi comentează sfântul Grigore: Nu ar fi de ajuns să trăim desprinşi de lucruri, dacă nu am renunţa în plus şi la noi înşine. Dar... unde să mergem în afara noastră? Cine este cel care renunţă, dacă se neagă pe sine însuşi?

Să ştiţi că una este situaţia noastră de căzuţi în păcat; şi alta, când am fost formaţi de Dumnezeu. Într-un fel am fost creaţi şi altfel ne găsim din cauza noastră înşine. Să renunţăm la ceea ce am devenit păcătuind şi să ne păstrăm aşa cum am fost alcătuiţi prin har. Astfel, cel care a fost mândru, în cazul în care, convertit la Cristos, se face umil, a renunţat deja la sine însuşi; dacă un desfrânat trece la o viaţă de înfrânare, de asemenea a renunţat la ceea ce era înainte; dacă un avar încetează să mai râvnească şi, în loc să-şi însuşească ceea ce este al altora începe să fie generos cu ceea ce este al său, cu siguranţă a renunţat la sine9.

Nu vă ascund că, de-a lungul acestor ani, au venit la mine unii şi, cuprinşi de durere, mi-au spus: Părinte, nu ştiu ce mi se întâmplă, mă simt obosit şi rece; pietatea mea, înainte atât de sigură şi de lină, mi se pare o comedie... Celor care se află în situaţia aceasta şi vouă tuturor vă răspund: o comedie? Mare lucru! Domnul se joacă cu noi, ca un părinte cu fiii săi.

Se spune în Scriptură: Ludens in orbe terrarum17; El se joacă pe întreaga faţă a pământului. Dar Dumnezeu nu ne părăseşte, pentru că imediat adaugă: Deliciae meae esse cum filiis hominum18; Este plăcerea mea să fiu cu fiii oamenilor. Domnul se joacă cu noi! Şi când ni se pare că jucăm într-o comedie, pentru că ne simţim îngheţaţi, apatici; când suntem dezgustaţi şi fără voinţă; când ni se pare dificil să ne îndeplinim îndatoririle şi să atingem obiectivele spirituale pe care ni le-am propus, a venit ceasul să ne gândim că Dumnezeu se joacă cu noi şi aşteaptă să ştim să interpretăm comedia noastră cu strălucire.

Nu mă deranjează să vă povestesc că Domnul, uneori, mi-a acordat multe haruri; dar de obicei eu merg în răspăr. Îmi urmez planul nu pentru că îmi place, ci pentru că trebuie să fac acest lucru, din dragoste. Dar, părinte, se poate interpreta o comedie cu Dumnezeu? Nu este o ipocrizie? Fii liniştit: pentru tine a venit clipa de a lua parte la o comedie umană, cu un spectator divin. Perseverează, pentru că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt contemplă această comedie a ta; fă totul din dragoste pentru Dumnezeu, pentru a-l bucura, chiar dacă ţie ţi-e greu.

Ce frumos este să fii jongler al lui Dumnezeu! Ce frumos este să reciţi această comedie din dragoste, cu sacrificiu, fără nicio satisfacţie personală, pentru a-l mulţumi pe Tatăl nostru Dumnezeu: care se joacă cu noi! Aşază-te faţă în faţă cu Domnul, şi mărturiseşte-i: nu am niciun chef să mă ocup de lucrul acesta, dar îl ofer pentru tine. Şi ocupă-te cu adevărat de această lucrare, deşi crezi că este o comedie. Binecuvântată comedie! Te asigur: nu este vorba despre ipocrizie, pentru că ipocriţii au nevoie de public pentru pantomimele lor. În schimb, spectatorii acestei comedii a noastre – lasă-mă să ţi-o repet – sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; Fecioara Preasfântă, sfântul Iosif şi toţi îngerii şi sfinţii din cer. Viaţa noastră interioară nu cuprinde un mai mare spectacol decât acesta: este Cristos care trece quasi in occulto19.

Iubilate Deo. Exsultate Deo adiutori nostro20. Lăudaţi-l pe Dumnezeu. Bucuraţi-vă în Domnul, unicul nostru ajutor. Isus, cine nu înţelege acest lucru, nu ştie nimic despre iubire, nici despre păcate, nici despre mizerii! Eu sunt un biet om, şi înţeleg ce înseamnă păcat, iubire şi mizerie. Ştiţi ce este să fii ridicat până la inima lui Dumnezeu? Puteţi înţelege ca un suflet să se confrunte cu Domnul, să îşi deschidă inima în faţa lui, să i se plângă? Eu mă plâng, de exemplu, când ia la el oameni de vârstă fragedă, când încă l-ar mai fi putut sluji şi iubi mulţi ani pe pământ; pentru că nu înţeleg acest lucru. Dar sunt gemete pline de încredere, pentru că ştiu că, dacă m-aş îndepărta de braţele lui Dumnezeu, m-aş împiedica curând. De aceea, imediat, rostind încet fiecare cuvânt în timp ce accept planurile cerului, adaug: să se facă, să se îndeplinească, să fie lăudată şi pe veci slăvită preadreapta şi preabinevoitoarea voinţă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Amin. Amin.

Acesta este modul de a proceda pe care ni-l arată evanghelia, isteţimea copilărească cea mai sfântă şi izvorul de eficienţă pentru lucrarea apostolică; şi aceasta este sursa dragostei noastre şi a păcii noastre de fii ai lui Dumnezeu, şi calea pe care putem transmite duioşie şi seninătate oamenilor. Doar astfel vom reuşi să ne încheiem în dragoste zilele, după ce am sfinţit munca noastră şi am căutat acolo fericirea ascunsă a lucrurilor lui Dumnezeu. Ne vom comporta cu sfânta lipsă de sfială a copiilor şi vom respinge ruşinea – ipocrizia – adulţilor, care se tem să se întoarcă la Tatăl lor, când au trecut prin eşecul unei căderi.

Termin cu salutul Domnului, pe care îl redă astăzi sfânta evanghelie: Pax vobis! Pace vouă... Discipolii se bucurară la vederea Domnului21, a acestui Domn care ne însoţeşte la Tatăl.

Note
10

Col 3,14.

11

Mt 22,37.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
8

Mt 16,24-26.

9

Sf. Grigore cel Mare, Homiliae in Evangelia, 32, 2 (PL 76, 123).

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
17

Prov 8,31.

18

Ibidem.

19

Cf. In 7,10.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
20

Ps 80,2 (Introitul sfintei Liturghii).

21

In 20,19-20.

Referințe la Sfânta Scriptură