Lista numerelor

A începe este un lucru pe care îl fac mulţi; a termina, doar puţini, iar între aceşti puţini trebuie să fim noi cei care încercăm să ne comportăm ca fii ai lui Dumnezeu. Nu uitaţi: doar sarcinile terminate cu dragoste, bine îndeplinite, merită acea laudă a Domnului, care poate fi citită în Sfânta Scriptură: Mai bun este sfârşitul lucrării decât începutul ei¹.

Poate m-aţi auzit deja în alte convorbiri spunând această anecdotă; în orice caz, vreau să v-o amintesc din nou, pentru că este foarte plastică, plină de învăţăminte. Odată, căutam în Ritualul roman formula de binecuvântare a ultimei pietre dintr-un edificiu, cea importantă, pentru că reuneşte, ca un simbol, munca grea, plină de râvnă şi perseverentă a multor persoane, timp de mulţi ani. Am fost surprins când am văzut că nu exista; trebuia să mă mulţumesc cu un benedictio ad omnia, cu o binecuvântare generală. Vă mărturisesc că mi s-a părut imposibil să existe această lacună şi am revăzut pe îndelete, dar inutil, cuprinsul ritualului.

Mulţi creştini au pierdut convingerea că integritatea vieţii, cerută de Domnul de la fiii săi, impune o grijă reală în îndeplinirea sarcinilor proprii, pe care trebuie să le sanctifice, coborând până la cele mai mici detalii.

Nu putem să-i oferim Domnului ceva ce, în bietele limitări omeneşti, nu este perfect, fără cusur, făcut cu atenţie chiar şi pentru detaliile mărunte: Dumnezeu nu acceptă un lucru de mântuială. Să nu aduci ceva care are vreun defect, ne atenţionează Sfânta Scriptură, căci nu-ţi va fi primit². De aceea, munca fiecăruia, acel lucru care ne ocupă zilele şi ne solicită energiile, trebuie să fie o ofrandă demnă pentru Creator, operatio Dei, lucrare a lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu: într-un cuvânt, un lucru terminat, făcut impecabil.

Valoarea exemplară a vieţii profesionale

Trebuie să evităm eroarea de a considera că apostolatul se reduce la mărturia unor practici de evlavie. Tu şi eu suntem creştini, dar, în acelaşi timp şi neîntrerupt, cetăţeni şi lucrători, cu nişte obligaţii clare pe care trebuie să le îndeplinim în mod exemplar, dacă vrem cu adevărat să ne sfinţim. Isus Cristos este cel care ne îndeamnă: Voi sunteţi lumina lumii. O cetate situată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii nu aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci în sfeşnic; şi luminează tuturor celor ce sunt în casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri¹³.

Munca profesională – oricare ar fi ea – se transformă într-un candelabru care îi luminează pe colegii şi pe prietenii voştri. De aceea, obişnuiesc să le repet celor care devin credincioşi lui Opus Dei, iar afirmaţia este valabilă pentru toţi cei care mă ascultă: Ce-mi pasă dacă mi se spune că cutărică este un bun fiu al meu – un bun creştin –, dar un pantofar nepriceput! Dacă nu se străduieşte să îşi înveţe bine meseria sau să o facă cu grijă nu va putea să o sfinţească şi nici să o dăruiască Domnului; iar sfinţirea muncii obişnuite constituie axul adevăratei spiritualităţi pentru cei care – scufundaţi în realităţile temporale – suntem hotărâţi să avem o legătură strânsă cu Dumnezeu.

Possumus²⁰!, putem învinge, de asemenea, în această bătălie, cu ajutorul Domnului. Să fiţi convinşi că nu este greu să transformi munca într-un dialog de rugăciune. Din momentul în care o oferiţi şi puneţi mâna la lucru, Dumnezeu deja ascultă, deja încurajează, deja dă un imbold. Atingem modul de a fi al sufletelor contemplative, în mijlocul muncii cotidiene! Pentru că ne invadează siguranţa că el ne priveşte, cerându-ne o nouă victorie: acest mic sacrificiu, acest surâs în faţa unei persoane inoportune, acest început cu treburile cele mai puţin plăcute, dar mai urgente, această grijă pentru detalii şi ordine, cu perseverenţă în îndeplinirea îndatoririi, când ar fi atât de uşor să o abandonăm, acest a nu lăsa pe mâine ce trebuie să terminăm azi: totul pentru a-i face plăcere lui, Tatălui nostru Dumnezeu! Şi, poate, deasupra mesei tale sau într-un loc discret, care nu atrage atenţia, dar care ţie îşi slujeşte ca deşteptător al spiritului contemplativ, vei pune un crucifix, care este pentru sufletul şi pentru mintea ta manualul din care înveţi lecţiile slujirii.

Dacă te hotărăşti – fără a face nimic ieşit din comun, în mijlocul ocupaţiilor tale obişnuite – să intri pe aceste drumuri de contemplaţie, imediat te vei simţi prieten al Învăţătorului, cu sarcina divină de a deschide cărările divine ale pământului pentru întreaga omenire. Da, cu această lucrare a ta vei contribui la extinderea împărăţiei lui Cristos pe toate continentele. Şi se vor succeda, una după alta, orele de muncă oferite de îndepărtatele naţiuni care se nasc pentru credinţă, de popoarele din Orient, împiedicate barbar să îşi practice în libertate credinţele, de ţările cu veche tradiţie creştină, unde pare că s-a întunecat lumina evangheliei şi sufletele se zbat în umbra ignoranţei. Atunci, ce valoare capătă această oră de muncă, această continuare cu încă o clipă, încă puţine minute, până la îndeplinirea sarcinii. Transformi, într-un mod practic şi simplu, contemplaţia în apostolat, ca o necesitate imperioasă a inimii, care pulsează la unison cu dulcea şi milostiva inimă a lui Isus, Domnul nostru.

A face totul din dragoste

Şi cum voi reuşi – mă vei întreba – să acţionez mereu în acest spirit, care mă face să îmi îndeplinesc la perfecţie munca profesională? Răspunsul nu este al meu, vine de la sfântul Paul: Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste²¹!. Faceţi totul din dragoste şi într-un mod liber; nu faceţi niciodată loc fricii sau rutinei: slujiţi-l pe Tatăl nostru Dumnezeu.

Îmi place să repet – pentru că le-am verificat foarte bine – acele versuri nu prea reuşite din punct de vedere artistic, dar foarte grăitoare: Mi vida es toda de amor / y, si en amor estoy ducho, /es por fuerza del dolor, / que no hay amante mejor / que aquel que ha sufrido mucho∗²². Ocupă-te de treburile tale profesionale din dragoste: du până la capăt totul din dragoste, insist, şi vei vedea – tocmai pentru că iubeşti, deşi guşti amărăciunea neînţelegerii, a nedreptăţii, a nerecunoştinţei şi chiar a eşecului omenesc – minunile pe care le produce munca ta. Fructe delicioase, seminţe de eternitate!

Pentru a atinge această ţintă, trebuie să ne comportăm conduşi de dragoste, niciodată ca acela care poartă greutatea unei pedepse sau a unui blestem: Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în numele Domnului Isus, mulţumind prin el lui Dumnezeu Tatăl²⁷. Şi aşa ne vom termina lucrul perfect, folosind din plin timpul, pentru că vom fi instrumente îndrăgostite de Dumnezeu, care îşi dau seama de toată responsabilitatea şi de toată încrederea pe care Domnul le pune pe umerii lor, în pofida slăbiciunii lor. În fiecare dintre activităţile tale, pentru că te bazezi pe puterea lui Dumnezeu, trebuie să te comporţi ca o persoană condusă exclusiv de dragoste.

Dar să nu închidem ochii la realitate, mulţumindu-ne cu o viziune naivă, superficială, care să ne ducă la ideea că ne aşteaptă un drum uşor şi că sunt suficiente pentru a-l parcurge nişte intenţii sincere şi dorinţa arzătoare de a-l sluji pe Dumnezeu. Să nu vă îndoiţi de acest lucru: de-a lungul anilor, vor apărea – poate mai repede decât credem – situaţii în mod deosebit de dificile, care vor cere mult spirit de sacrificiu şi o mai mare uitare de sine. Cultivă atunci virtutea speranţei şi, cu îndrăzneală, însuşeşte-ţi cuvintele apostolului: Eu socotesc că suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi²⁸; meditează cu siguranţă şi cu pace: ce va fi dragostea infinită a lui Dumnezeu revărsată peste această biată creatură! A venit ceasul, în mijlocul preocupărilor tale obişnuite, de a-ţi exercita credinţa, de a deştepta speranţa, de a aprinde dragostea; adică, de a activa cele trei virtuţi teologale, care ne impulsionează să alungăm imediat, fără disimulări, fără ascunzişuri, fără ocolişuri, greşelile din comportamentul nostru profesional şi din viaţa noastră interioară.

Fraţii mei iubiţi – din nou, vocea sfântului Paul –, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că lucrarea voastră în Domnul nu este zadarnică²⁹. Vedeţi? Este un întreg florilegiu de virtuţi care se pune în mişcare în timp ce ne desfăşurăm activitatea, pentru a o sfinţi: tăria, pentru a persevera în muncă, în pofida dificultăţilor naturale şi fără a ne lăsa niciodată învinşi de oboseală; cumpătarea, pentru a ne dărui fără rezerve şi pentru a depăşi comoditatea şi egoismul; dreptatea, pentru a ne îndeplini îndatoririle faţă de Dumnezeu, faţă de societate, faţă de familie, faţă de colegi; prudenţa, pentru a şti în fiecare caz care este lucrul care convine să fie făcut şi pentru a ne lansa în lucrare fără amânări... Şi totul, insist, din dragoste, cu sentimentul viu şi imediat al responsabilităţii pentru rodul muncii noastre şi pentru semnificaţia sa apostolică.

În fapte constă iubirea, şi nu în discursuri bune, spune un refren popular, şi cred că este inutil să mai adaug ceva.

Doamne, dăruieşte-ne harul tău. Deschide-ne uşa atelierului din Nazaret, cu scopul de a ne învăţa să te contemplăm pe tine, cu mama ta, sfânta Maria, şi cu sfântul patriarh Iosif – pe care îl iubesc şi îl venerez atât de mult –, dedicaţi toţi trei unei vieţi de muncă sfântă. Vor fi mişcate bietele noastre inimi, te vom căuta şi te vom găsi în munca zilnică, pe care tu doreşti să o transformăm în lucrare a lui Dumnezeu, lucrare de dragoste.