DE CE SE APROPIE ATÂT DE MULŢI OAMENI DE OPUS DEI?

Aţi putea să ne spuneţi dacă, sau în ce măsură, Opus Dei are în Spania o orientare economică sau politică? Dacă ar fi aşa, aţi putea s-o definiţi?

Opus Dei nu are nicio orientare economică sau politică, nici în Spania şi nici altundeva. Desigur că, îndemnaţi de doctrina lui Cristos, membrii săi apără întotdeauna libertatea personală şi dreptul tuturor oamenilor la viaţă şi la muncă, la îngrijire în caz de boală sau de bătrâneţe, la formarea unui cămin, la aducerea pe lume a copiilor şi la educarea acestora ţinând seama de talentul fiecăruia, precum şi la acordarea unui tratament demn de oameni şi cetăţeni.

Însă Lucrarea nu le propune niciun drum concret, nici economic, nici politic şi nici cultural. Fiecare dintre membrii săi are deplină libertate de a gândi şi acţiona cum i se pare mai bine în acest domeniu. În tot ce este vremelnic membrii Lucrării sunt cu desăvârşire liberi: îşi găsesc loc în Opus Dei persoane de toate tendinţele politice, culturale, sociale şi economice pe care conştiinţa creştină le poate admite.

Eu nu vorbesc niciodată de politică. Misiunea mea ca preot este exclusiv spirituală. De altfel, chiar dacă aș exprima vreodată o părere în domeniul lumesc, membrii Lucrării n-ar avea nicio obligaţie de a o urma.

Niciodată directorii Lucrării nu pot impune un criteriu politic sau profesional celorlalţi membri. Dacă vreodată un membru al Opus Dei ar încerca s-o facă, sau să se folosească de alţi membri pentru scopuri omeneşti, ar fi exclus fără menajamente, deoarece ceilalţi membri s-ar revolta pe bună dreptate.

N-am întrebat şi nici nu voi întreba vreodată un membru al Operei din ce partid face parte sau ce doctrină politică susţine, fiindcă mi s-ar părea un atentat la libertatea lui legitimă. Şi la fel procedează directorii Opus Dei în toată lumea.

Ştiu, totuşi, că printre membrii Lucrării – în Spania, ca în orice altă ţară – există de fapt o mare varietate de opinii, iar eu nu am de obiectat. Le respect pe toate, aşa cum voi respecta întotdeauna orice opţiune lumească, luată de un om care se străduieşte să acţioneze conform conştiinţei sale. Acest pluralism nu este, pentru Lucrare, o problemă. Dimpotrivă, este o manifestare de spirit drept, care pune în evidenţă legitima libertate a fiecăruia.

Este oare un mit, un adevăr doar pe jumătate sau o realitate faptul că Opus Dei în Spania s-a transformat într-o putere politică şi economică prin poziţiile ocupate de membrii săi în lumea politicii şi a economiei?

Este pur şi simplu o greşeală. Majoritatea membrilor Lucrării sunt persoane de condiţie socială obişnuită sau chiar modestă: muncitori manuali, funcţionari, ţărani, secretare, învăţători etc. Există şi unii - mult mai puţini – care îşi desfăşoară activitatea profesională în lumea politicii şi a economiei. Atât unii cât şi ceilalţi acţionează în nume exclusiv personal, cu deplină autonomie şi răspund personal de acţiunile lor.

Ţelurile urmărite de Opus Dei sunt cu desăvârşire spirituale. Tuturor membrilor săi, atât celor care exercită o influenţă socială deosebită, cât şi celor care nu au această influenţă, le cere doar să lupte pentru a trăi o viaţă pe deplin creştină. Nu le dă nicio directivă cu privire la cum trebuie să-şi facă munca. Nu încearcă să le coordoneze activităţile. Nu se foloseşte de funcţiile pe care aceştia le pot avea.

În acest sens, Lucrarea s-ar putea compara cu un club sportiv sau cu o asociaţie în scopuri de binefacere care nu au nimic de a face cu activităţile politice sau economice pe care le pot avea membrii lor.

Dacă, aşa cum susţin membrii săi, Opus Dei este pur şi simplu o asociaţie religioasă în care fiecare membru este liber să-şi urmeze propriile opinii, cum explicaţi credinţa, foarte răspândită, că Opus Dei este o organizaţie monolitică cu poziţii foarte definite în probleme lumeşti?

Nu mi se pare că părerea aceasta este realmente foarte răspândită. Destul de multe din organismele cele mai calificate din presa internaţională au recunoscut pluralismul membrilor Lucrării.

Au fost, bineînţeles, şi unele persoane care au susţinut această opinie greşită la care vă referiţi. Este posibil ca unele, din diverse motive, să fi răspândit ideea aceasta, chiar dacă ştiau că nu corespunde realităţii. Cred că, în multe alte cazuri, cauza poate fi lipsa cunoaşterii, provocată poate de deficienţele de informare: nefiind bine informate, nu este de mirare că persoane care nu sunt destul de interesate pentru a intra în contact personal cu Opus Dei şi a se informa corect atribuie Operei ca atare opiniile unor membri, puţini la număr.

Cert este că nimeni dintre cei care sunt cât de cât informaţi cu privire la problemele spaniole nu poate să ignore realitatea pluralismului existent la membrii Lucrării. Chiar dumneavoastră aţi putea cita, cu siguranţă, multe exemple.

Alt factor poate fi prejudecata subconştientă a persoanelor care au mentalitate de partid unic, în domeniul politic şi în cel spiritual. Celor care au această mentalitate, şi pretind ca toţi să aibă aceeaşi opinie ca ei, le vine greu să creadă că alţii sunt capabili să respecte libertatea semenilor. Astfel, atribuie Lucrării caracterul monolitic al propriilor lor grupuri.

Se crede în general că Opus Dei, ca organizaţie, manevrează o putere economică remarcabilă. Dat fiind că desfăşoară de fapt activităţi de tip educativ, de binefacere etc., ne-aţi putea explica în ce fel gestionează Opus Dei aceste activităţi, adică cum obţine resursele economice, cum le coordonează şi le distribuie?

Într-adevăr, în toate ţările unde lucrează, Opus Dei desfăşoară activităţi sociale, educative şi de binefacere. Totuşi, nu aceasta este principala activitate a Lucrării: ceea ce urmăreşte Opus Dei este să facă posibilă existenţa a cât mai mulţi oameni, bărbaţi şi femei, care să se străduiască să fie buni creştini şi, prin urmare, martori întru Cristos în realizarea ocupaţiilor lor obişnuite. Centrele la care vă referiţi se organizează tocmai cu această finalitate. De aceea, eficacitatea întregii noastre munci se întemeiază pe harul Domnului şi pe o viaţă de rugăciune, de muncă şi sacrificiu. Însă nu încape nicio îndoială că orice activitate educativă, de binefacere sau socială trebuie să dispună de resurse economice. Fiecare centru se finanţează în acelaşi mod ca oricare altul de acest tip. Căminele studenţeşti, de ex., dispun de chiriile plătite de cei care stau acolo; colegiile – de taxele de la elevi; şcolile agricole – de vânzarea produselor lor etc. Totuşi, este limpede că aceste venituri nu sunt mai niciodată suficiente pentru a acoperi toate cheltuielile unui centru, şi cu atât mai puţin dacă se ia în consideraţie că toate lucrările Opus Dei sunt gândite cu un criteriu apostolic şi majoritatea se îndreaptă către persoanele cu puţine resurse economice, care – în multe situaţii – plătesc sume simbolice pentru formarea care li se oferă.

Pentru a face posibile aceste activităţi, Lucrarea se bizuie şi pe contribuţiile membrilor, care îi dau o parte din banii câştigaţi prin munca lor profesională. Dar, mai cu seamă, contează pe ajutorul multor persoane care, fără a face parte din Opus Dei, doresc să colaboreze la unele lucrări de transcendenţă socială şi educativă. Cei care muncesc în fiecare centru încearcă să întărească la persoane individuale dorinţa apostolică, preocuparea socială, sensul comunitar ce îi îndeamnă să colaboreze activ la realizarea acestor lucrări. Întrucât este vorba de munci, prestate cu seriozitate profesională, care corespund necesităţilor reale ale societăţii, în majoritatea cazurilor răspunsul a fost generos. Dumneavoastră ştiţi, de pildă, că Universitatea din Navarra se bazează pe o Asociaţie de Prieteni cu aproximativ 12.000 de membri.

Finanţarea fiecărui centru este autonomă. Fiecare funcţionează independent şi încearcă să obţină fondurile necesare de la persoanele interesate în realizarea acelei munci concrete.

Aţi accepta afirmaţia că Opus Dei „controlează” de fapt anumite bănci, firme, ziare etc.? Dacă este aşa, ce înseamnă controlul în acest context?

Sunt unii membri ai Opus Dei – considerabil mai puţini decât s-a spus uneori – care îşi desfăşoară munca profesională la conducerea unor firme de diverse tipuri. Unii conduc firme de familie, pe care le-au moştenit de la părinţi. Alţii sunt în fruntea unor societăţi fondate de ei, singuri sau împreună cu alte persoane de aceeaşi profesie. Iar alţii au fost numiţi directori ai vreunei firme de către patronii care aveau încredere în competenţa şi cunoştinţele lor. Se poate să fi ajuns la funcţiile pe care le ocupă pe oricare din căile cinstite pe care le străbate de obicei o persoană pentru a ajunge la o poziţie de acest tip. Cu alte cuvinte, este ceva ce nu are nicio legătură cu faptul că face parte din Lucrare.

Directorii de firmă care ţin de Opus Dei caută, ca toţi membrii, să transpună spiritul evanghelic în exercitarea profesiei lor. Aceasta le impune în primul rând să trăiască în respectul scrupulos al dreptăţii şi cinstei. Vor încerca, prin urmare, să dea dovadă de onestitate în activitatea lor: să le plătească angajaţilor un salariu corect, să respecte drepturile acţionarilor sau patronilor, precum şi pe cele ale societăţii, să se supună tuturor legilor ţării. Vor evita orice gen de părtinire sau favoritism în raport cu alte persoane, fie că sunt, fie că nu sunt membre ale Opus Dei. Consider că favoritismul s-ar împotrivi nu numai căutării perfecţiunii creştine – adică motivul pentru care au intrat în Lucrare -, ci şi celor mai elementare exigenţe ale moralei evanghelice.

Am mai vorbit înainte despre libertatea absolută de care se bucură toţi membrii Lucrării în munca lor profesională. Aceasta înseamnă că membrii care conduc întreprinderi de orice tip o fac în acord cu principiile lor personale, fără a primi nicio orientare de la Directori despre cum trebuie să-şi desfăşoare activitatea. Atât politica economică şi financiară pe care o urmează în gestionarea întreprinderii, cât şi orientarea ideologică, în cazul unei întreprinderi formatoare de opinie publică, ţin exclusiv de responsabilitatea lor.

Întreaga prezentare a Opus Dei drept un centru de unde pornesc directive şi orientări lumeşti sau economice este lipsită de fundament.

Cum este organizată Opus Dei în Spania? Care este structura sa de conducere şi cum funcţionează? Interveniţi dumneavoastră personal în activităţile Opus Dei în Spania?

Munca de conducere în Opus Dei ¹ este întotdeauna colegială, nu personală. Detestăm tirania, deoarece aceasta se îndreaptă împotriva demnităţii omului. În fiecare ţară, conducerea este încredinţată unei comisii alcătuite în majoritate din laici de diverse profesiuni, în fruntea căreia se află Consilierul Opus Dei în acea ţară. În Spania, Consilierul este don Florencio Sánchez-Bella.

Deoarece Opus Dei este o organizaţie supranaturală şi spirituală, comisia se limitează la a conduce şi a îndruma lucrarea apostolică, excluzând orice tip de finalitate lumească. Această comisie directoare a Lucrării nu numai că respectă libertatea membrilor săi, ci îi şi face să conştientizeze aceasta cu claritate. Pentru a atinge perfecţiunea creştină în profesia sau meseria fiecăruia, membrii Lucrării trebuie să capete o astfel de formare încât să ştie să-şi gestioneze propria libertate: cu prezenţa Domnului, cu pietate sinceră, cu doctrină. Aceasta este misiunea principală a directorilor Lucrării noastre: să le înlesnească tuturor membrilor cunoaşterea şi practicarea credinţei creştine, pentru a o transpune în realitate în viaţa lor, fiecare în mod pe deplin autonom. Bineînţeles, în privinţa domeniului strict apostolic este necesară o anumită coordonare, dar chiar şi aici această coordonare se reduce la minimum pentru a uşura înfăptuirea de lucrări educative, sociale sau de binefacere, care constituie un serviciu creştin eficient.

Aceleaşi principii pe care le-am expus mai sus se aplică şi conducerii centrale a Lucrării. Eu nu conduc singur. Deciziile se iau în cadrul Consiliului General al Opus Dei, care îşi are sediul la Roma şi este compus, în prezent, de persoane din patrusprezece ţări. Consiliul General se limitează la rândul său la a conduce în linii fundamentale apostolatul Lucrării în toată lumea, lăsând un câmp foarte amplu de iniţiativă directorilor din fiecare ţară. În Secţiunea feminină există un regim analog, iar membrele Consiliului ei General reprezintă douăsprezece naţionalităţi.

În opinia dumneavoastră, de ce sunt atât de deranjate de Opus Dei numeroase ordine religioase, precum Compania lui Isus?

Cunosc o mulţime de religioşi care ştiu că noi nu suntem călugări, dar care ne împărtăşesc afecţiunea pe care le-o purtăm şi fac rugăciuni şi oferă jertfe Domnului pentru apostolatele Opus Dei. Cât despre Compania lui Isus, îl cunosc şi sunt în bune raporturi cu Secretarul ei General, Părintele Arrupe. Vă pot asigura că relaţiile noastre sunt de stimă şi afecţiune reciprocă.

Poate că dumneavoastră aţi întâlnit vreun călugăr care nu înţelege Opera noastră; dacă este aşa, cauza poate fi greşeală sau o necunoaştere a realităţii muncii noastre, care este specific laică şi seculară şi nu se intersectează în niciun chip cu domeniul propriu monahilor. Noi nutrim pentru toţi călugării numai sentimente de veneraţie şi afecţiune, şi îl rugăm pe Domnul să facă tot mai eficient serviciul pe care ei îl aduc Bisericii şi întregii omeniri. Nu va exista niciodată o dispută între Opus Dei şi un călugăr, pentru aceasta este nevoie de doi şi noi nu dorim să ne luptăm cu nimeni.

Cărui fapt îi atribuiţi importanţa crescândă care i se acordă Lucrării? Se datorează numai atracţiei doctrinei sale sau este şi un reflex al angoaselor epocii moderne?

Domnul a dat viaţă Opus Dei în 1928 pentru a ajuta creştinii să-şi aducă aminte că, aşa cum spune Cartea Genezei, Dumnezeu l-a făcut pe om ca să muncească. Am fost chemaţi să atragem din nou atenţia asupra pildei lui Isus care, preţ de treizeci de ani, a trăit la Nazaret muncind ca meşteşugar. În mâinile lui Isus munca, o muncă asemănătoare cu aceea a milioane de oameni de pe lume, se preface în acţiune divină, în lucrare mântuitoare, în cale de salvare.

Spiritul Lucrării reflectă realitatea nespus de frumoasă – pe care mulţi creştini au uitat-o timp de veacuri – că orice muncă demnă şi nobilă în planul omenesc se poate preface într-o lucrare divină. Slujindu-l pe Domnul nu există munci nevrednice: toate au o mare importanţă.

Pentru a-l iubi pe Domnul şi a-l sluji, nu trebuie să faci lucruri ieşite din comun. Cristos le cere tuturor oamenilor, fără excepţie, să fie desăvârşiţi aşa cum este Tatăl său ceresc ². Pentru marea majoritate a oamenilor, a fi sfânt înseamnă a-ţi sfinţi propria muncă, a te sfinţi prin muncă şi a-i sfinţi pe ceilalţi prin muncă, spre a-l întâlni astfel pe Domnul pe drumul vieţii lor.

Condiţiile societăţii contemporane, care acordă o valoare tot mai mare muncii, înlesnesc evident oamenilor din timpul nostru înţelegerea acestui aspect al mesajului creştin pe care spiritul Opus Dei l-a subliniat mereu. Dar şi mai importantă este influenţa Duhului Sfânt care, în acţiunea sa însufleţitoare, a dorit ca vremea noastră să fie martora unei mari mişcări renovatoare în întregul creştinism. Citind decretele Conciliului Vatican II reiese limpede că o parte importantă a acestei reînnoiri a fost tocmai revalorificarea muncii obişnuite şi a demnităţii vocaţiei creştinului care trăieşte şi munceşte în lume.

Cum se dezvoltă Opus Dei în alte ţări, în afară de Spania? Care este influenţa sa în Statele Unite, Anglia, Italia etc.?

În prezent fac parte din Opus Dei persoane reprezentând şaizeci şi opt de naţionalităţi, care lucrează în toate ţările din America şi Europa occidentală şi în câteva ţări din Africa, Asia şi Oceania.

Influenţa exercitată de Opus Dei în toate aceste ţări este o influenţă spirituală. Constă în esenţă în a ajuta persoanele care se apropie de munca noastră să trăiască mai stăruitor spiritul evanghelic în viaţa lor obişnuită. Aceşti oameni muncesc în cele mai diferite locuri: sunt printre ei, de la ţărani care cultivă pământul în sate îndepărtate din regiunea muntoasă andină, până la bancheri de pe Wall Street. Opus Dei le arată tuturor că munca lor curentă – fie umilă, fie strălucită sub aspect omenesc – are o mare valoare şi poate fi un mijloc extrem de eficace pentru a-i iubi şi a-i sluji pe Domnul şi pe ceilalţi oameni. Îi învaţă să-şi iubească toţi semenii, să le respecte libertatea, să acţioneze – cu deplină autonomie, în modul care li se pare cel mai potrivit – pentru a spulbera neînţelegerile şi intoleranţa dintre oameni şi pentru ca societatea să fie mai dreaptă. Aceasta este singura influenţă a Opus Dei oriunde activează.

Referindu-mă la lucrările sociale şi educative pe care Opera le promovează îndeobşte, vă pot spune că acestea răspund în fiecare loc condiţiilor concrete şi necesităţilor societăţii. Nu am date amănunţite despre toate aceste lucrări fiindcă, aşa cum am mai arătat, organizaţia noastră este foarte descentralizată. Aş putea menţiona, ca un exemplu dintre multele posibile, Midtown Sports and Cultural Center în Near West Side din Chicago, care oferă programe educative şi sportive locuitorilor din cartier. O parte importantă a muncii lor constă în promovarea convieţuirii şi a bunelor raporturi între diferitele grupuri etnice de acolo. Altă lucrare de interes în Statele Unite se desfăşoară la The Heights, în Washington, unde se ţin cursuri de orientare profesională, programe speciale pentru studenţii supradotaţi etc.

În Anglia s-ar putea evidenţia activitatea căminelor de studenţi, care le oferă acestora nu numai găzduire, ci şi diferite programe pentru a-şi completa formarea culturală, umană şi spirituală. Netherhall House din Londra poate prezenta un interes deosebit prin caracterul său internaţional. Au convieţuit în acest cămin studenţi din peste cincizeci de ţări. Mulţi dintre ei nu sunt creştini, casele Lucrării fiind deschise tuturor, fără discriminare rasială şi nici religioasă.

Pentru a nu mă extinde prea mult, voi mai menţiona doar o altă lucrare, Centro Internazionale della Gioventù lavoratrice de la Roma. Acest centru pentru formarea profesională a muncitorilor tineri a fost comandat organizaţiei Opus Dei de către Papa Ioan al XXIII-lea şi inaugurat de Papa Paul al VI-lea, cu mai puţin de un an în urmă.

Cum vedeţi viitorul pentru Opus Dei în anii ce vor urma?

Opus Dei este încă foarte tânără. Treizeci şi nouă de ani pentru o instituţie este abia un început. Sarcina noastră este să colaborăm cu toţi ceilalţi creştini în marea misiune de a fi martori al Evangheliei lui Cristos; să amintim că această veste bună poate fi un sprijin în orice situaţie. Ne aşteaptă o muncă uriaşă. Este o mare fără margini, pentru că atâta vreme cât există oameni pe pământ, oricât de mult s-ar schimba formele tehnice de producţie, aceştia vor avea o muncă pe care s-o poată oferi Domnului, pe care s-o poată sfinţi. Cu harul Domnului, Lucrarea vrea să-i înveţe să facă din această muncă un serviciu tuturor oamenilor de orice condiţie, rasă, religie. Slujindu-i astfel pe oameni, îl vor sluji pe Dumnezeu.