Lista numerelor

Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har¹¹, ne învaţă apostolul Petru. În orice epocă, în orice situaţie umană, nu există alt drum – pentru a trăi viaţă divină – decât cel al umilinţei. Oare Domnul se bucură de umilinţa noastră? Nu. Ce ar obţine prin umilirea noastră cel care a creat totul şi menţine şi stăpâneşte tot ce există? Dumnezeu doreşte doar umilinţa noastră, adică să ne golim de noi înşine ca să ne poată umple; cere să nu-i punem obstacole pentru ca – vorbind în termeni omeneşti – să încapă mai mult har al său în biata noastră inimă. Pentru că Dumnezeul care ne inspiră să fim umili este acelaşi care va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului său de slavă, prin lucrarea puterii pe care o are de a-şi supune toate¹². Domnul nostru ne face ai lui, ne îndumnezeieşte cu îndumnezeire bună.

Mândria, inamicul

Şi ce anume împiedică această umilinţă, această îndumnezeire bună? Mândria. Acesta este păcatul capital care conduce la îndumnezeirea rea. Mândria duce la urmarea, poate în chestiunile cele mai mărunte, a insinuării pe care satana le-a făcut-o primilor noştri părinţi: Vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul¹³. Citim, de asemenea, în Scriptură că începutul mândriei este a te îndepărta de Dumnezeu¹⁴. Pentru că acest viciu, odată înrădăcinat, influenţează întreaga existenţă a omului, până la a se transforma în ceea ce sfântul Ioan numeşte superbia vitae¹⁵, mândria vieţii.

Mândrie? Pentru ce? Sfânta Scriptură conţine accente, tragice şi comice în acelaşi timp, pentru a stigmatiza mândria: de ce te mândreşti, praf şi cenuşă? Încă din timpul vieţii îţi vomiţi rărunchii. O boală uşoară: medicul surâde. Omul care azi este rege, mâine va fi mort¹⁶.