Lista numerelor

Îmi vei spune, poate: şi pentru ce ar trebui să mă străduiesc? Nu îţi răspund eu, ci sfântul Paul: Dragostea lui Cristos ne constrânge¹⁰. Întreg cuprinsul unei existenţe este puţin pentru a lărgi frontierele carităţii tale. De la începuturile Opus Dei mi-am manifestat marea mea râvnă repetând neobosit, pentru sufletele generoase care se vor hotărî să-l traducă în fapte, acel strigat al lui Cristos: Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste între voi¹¹. Ne vor cunoaşte tocmai prin asta, întrucât caritatea este punctul de plecare al oricărei activităţi a unui creştin.

El, care este puritatea însăşi, ne asigură că discipolii lui nu vor fi recunoscuţi după curăţenia vieţii lor. El, care este austeritatea, care nu are nici măcar o piatră pe care să îşi culce capul¹², care a petrecut atâtea zile în post şi meditaţie¹³, nu le spune apostolilor: Vă vor recunoaşte ca aleşi ai mei pentru că nici nu mâncaţi, nici nu beţi.

Viaţa curată a lui Cristos era – cum a fost şi va fi în toate epocile – o palmă pentru acea societate de atunci, care era, ca şi acum, deseori, atât de putredă. Sobrietatea lui, altă lovitură de bici pentru cei care erau într-un banchet continuu, provocându-şi voma după ce mâncau, ca să poată să continue să mănânce, împlinind până la ultima literă cuvintele lui Saul: Îşi transformă pântecele într-un zeu¹⁴.

Umilinţa Domnului era altă lovitură, pentru acel mod de a-şi petrece viaţa preocupaţi doar de ei înşişi. Fiind la Roma, am comentat în repetate ocazii, şi probabil m-aţi auzit spunând, că pe sub aceste vestigii grandioase, azi în ruină, au defilat triumfători, găunoşi, îngâmfaţi, plini de mândrie, împăraţii şi generalii lor învingători. Şi, trecând pe sub aceste monumente, poate şi-au plecat capul, de teamă să nu se lovească de arcul de triumf cu fruntea lor maiestuoasă. Cu toate acestea, Cristos, umil, nu spune nici: Vă vor recunoaşte ca discipoli ai mei pentru că sunteţi umili şi modeşti.

Aş vrea să vă fac să observaţi că, după douăzeci de secole, încă mai apare cu toată forţa noutăţii porunca Maestrului, care este ca o scrisoare de prezentare a adevăratului fiu al lui Dumnezeu. De-a lungul vieţii mele preoţeşti, am spus foarte des în predicile mele că, din nefericire pentru atâţia, continuă să fie nouă, pentru că niciodată sau aproape niciodată oamenii nu s-au străduit să o practice: trist, dar aşa este. Şi este foarte clar că afirmaţia lui Mesia subliniază în mod categoric: Prin aceasta vă vor cunoaşte, dacă vă veţi iubi unii pe alţii! De aceea, simt nevoia să amintesc constant aceste cuvinte ale Domnului. Sfântul Paul adaugă: Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi astfel veţi împlini legea lui Cristos¹⁵. Momente pierdute, poate cu falsa scuză că ai destul timp... Când sunt atâţia fraţi, prieteni de-ai tăi, supraîncărcaţi cu lucrul! Cu delicateţe, cu curtoazie, cu surâsul pe buze, ajută-i în aşa fel încât să fie aproape imposibil ca ei să observe; şi nici să nu poată să îţi fie recunoscători, pentru că fineţea discretă a carităţii tale a făcut ca ea să treacă neobservată.

Nu le-a rămas nicio clipă liberă, ar argumenta acele sărmane care merg cu candelele goale. Le prisoseşte cea mai mare parte a zilei lucrătorilor din piaţă, pentru că nu se simt obligaţi să muncească, deşi chemarea Domnului este continuă, urgentă, de la prima oră. Să o acceptăm, răspunzând „da”: şi să îndurăm din dragoste – ceea ce nu înseamnă a îndura – greul şi zăduful zilei¹⁶.