Lista numerelor

Sensul libertăţii

Niciodată nu vom putea să înţelegem pe deplin această libertate a lui Isus Cristos, imensă – infinită –, ca şi dragostea lui. Dar comoara nepreţuită a generosului său sacrificiu trebuie să ne facă să gândim: de ce mi-ai lăsat, Doamne, acest privilegiu, cu care sunt capabil să îţi urmez paşii, dar şi să te ofensez? Vom ajunge astfel să calibrăm folosirea justă a libertăţii dacă dispune către bine; şi orientarea ei greşită, atunci când cu această facultate pe care o are, omul uită, se îndepărtează de iubirea iubirilor. Libertatea personală – pe care o apăr şi o voi apăra mereu din toate puterile mele – mă face să întreb cu o siguranţă plină de convingere, conştient, de asemenea, de slăbiciunea mea: Ce aştepţi de la mine, Doamne, ca să o îndeplinesc din proprie voinţă?

Ne răspunde însuşi Cristos: Veritas liberabit vos, Adevărul vă va face liberi¹³. Ce adevăr este acesta, care iniţiază şi consumă de-a lungul întregii noastre vieţi drumul libertăţii? O să vi-l rezum, cu bucuria şi cu certitudinea care provin din relaţia dintre Dumnezeu şi creaturile sale: a şti că am ieşit din mâinile lui Dumnezeu, că suntem obiect al predilecţiei Preasfintei Treimi, că suntem fii ai unui Tată atât de mare. Îi cer Domnului meu să ne hotărâm să ne dăm seama de asta, să savurăm acest adevăr zi de zi: aşa ne vom comporta ca persoane libere. Nu uitaţi: cel care nu se ştie fiu al lui Dumnezeu, nu recunoaşte adevărul său cel mai intim şi îi lipsesc în acţiunile lui stăpânirea şi nobleţea proprii celor care îl iubesc pe Domnul mai presus de toate lucrurile.

Să vă convingeţi că, pentru a câştiga cerul, trebuie să ne străduim liberi, cu o hotărâre deplină, constantă şi voluntară. Dar libertatea singură nu este de ajuns: are nevoie de un far călăuzitor, de un ghid. Nu e posibil ca sufletul să meargă fără ca nimeni să nu îl stăpânească; şi pentru asta a fost răscumpărat astfel încât să îl aibă ca rege pe Cristos, al cărui jug este bun şi a cărui sarcină este uşoară (Mt 11,30), şi nu diavolul, a cărui domnie este apăsătoare¹⁴.

Respingeţi amăgirea celor care se mulţumesc să strige cu amărăciune: Libertate! Libertate! De multe ori, chiar în acest strigăt se ascunde o tragică servitute: pentru că alegerea care preferă eroarea nu eliberează; singurul care eliberează este Cristos¹⁵, pentru că doar el este calea şi adevărul şi viaţa¹⁶.

Libertatea conştiinţelor

Când, în anii mei de preoţie, nu spuneam că predic, ci că strig dragostea mea pentru libertate, observam la unii o expresie de neîncredere, ca şi cum ar suspecta că apărarea libertăţii ar atrage după sine un pericol pentru credinţă. Să se liniştească aceşti fricoşi. Atentează împotriva credinţei doar o interpretare greşită a libertăţii, o libertate fără vreun scop, fără normă obiectivă, fără lege, fără responsabilitate. Într-un cuvânt: libertinajul. Din nefericire, asta este ceea ce apără unii; această revendicare este, da, un atentat la credinţă.

De aceea nu este corect să vorbim despre libertatea conştiinţei, când aceasta echivalează cu a aprecia drept bine din punct de vedere moral ca omul să-l respingă pe Dumnezeu. Am amintit deja că putem să ne opunem proiectelor salvatoare ale Domnului; putem, dar nu trebuie să o facem. Şi dacă vreunul adoptă această poziţie deliberat, păcătuieşte, încălcând cea dintâi şi fundamentala dintre porunci: Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta³¹.

Eu apăr din toate puterile mele libertatea conştiinţelor³², care înseamnă că nimănui nu îi este permis să împiedice creatura să îi aducă slavă lui Dumnezeu. Trebuie să se respecte aspiraţiile legitime spre adevăr: omul are obligaţia serioasă de a-l căuta pe Domnul, de a-l cunoaşte şi de a-l adora, dar nimeni de pe pământ nu trebuie să îşi permită să îi impună aproapelui practicarea unei credinţe care îi lipseşte; la fel cum nimeni nu trebuie să îşi aroge dreptul de a vătăma credinţa pe care a primit-o de la Dumnezeu.

Mama noastră, sfântă Biserica, s-a pronunţat mereu pentru libertate şi a respins toate fatalismele, vechi şi mai puţin vechi. A arătat că fiecare suflet este stăpân asupra destinului său, la bine şi la rău: Şi cei care nu se vor îndepărta de bine vor merge la viaţa veşnică; cei care fac răul, la focul veşnic³³. Întotdeauna ne impresionează această capacitate uimitoare a ta şi a mea, a tuturor, care revelează, în acelaşi timp, semnul nobleţei noastre. Până în asemenea punct păcatul este un act voluntar, încât în niciun fel nu ar fi păcat dacă nu şi-ar avea începutul în voinţă: această afirmaţie este atât de evidentă încât sunt de acord cu ea puţinii înţelepţi şi numeroşii ignoranţi care trăiesc în lume³⁴.

Îmi înalţ din nou inima ca act de mulţumire Dumnezeului meu, Domnului meu, pentru că nimic nu l-ar fi împiedicat să ne creeze fără greşeală, cu un imbold irezistibil spre bine, dar cred că el hotărâse că ar fi mai buni servitorii săi dacă l-ar sluji liberi³⁵. Ce mare este dragostea, milostivirea Tatălui nostru! În faţa acestor realităţi a iubirii divine nebune pentru fiii săi, aş vrea să am o mie de guri, o mie de inimi, mai multe, care să-mi permită să trăiesc într-o continuă laudă lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt. Gândiţi-vă că Atotputernicul, cel care cu providenţa sa guvernează Universul, nu vrea slujitori constrânşi, preferă fii liberi. A pus în sufletul fiecăruia – deşi ne naştem proni ad peccatum, înclinaţi spre păcat, din cauza căderii protopărinţilor noştri –, o scânteie din inteligenţa sa infinită, atracţia pentru bine, o năzuinţă spre pace fără sfârşit. Şi ne face să înţelegem că adevărul, fericirea şi libertatea se obţin când încercăm să germineze în noi această sămânţă de viaţă veşnică.

A-i răspunde „nu” lui Dumnezeu, a respinge acest început de fericire nouă şi definitivă, a rămas în mâinile creaturii. Dar dacă procedează aşa, încetează să mai fie fiu pentru a se transforma în sclav. Fiecare lucru este ceea ce se potriveşte naturii sale; de aceea, când se mişcă în căutarea a ceva străin, nu acţionează potrivit propriului său mod de a fi, ci dintr-un impuls străin; şi aceasta este o aservire. Omul este raţional prin natura sa. Când se comportă potrivit raţiunii, acţionează prin propria hotărâre, ca persoană, aşa cum este: acest lucru este caracteristic libertăţii. Când păcătuieşte, acţionează fără raţiune, şi atunci se lasă condus de impulsul altuia, supus constrângerilor străine, şi de aceea cel care acceptă păcatul este rob al păcatului (In 8,34³⁶).

Permiteţi-mi să insist asupra acestui lucru; este foarte clar şi putem verifica deseori în jurul nostru sau în propriul nostru eu: niciun om nu scapă de un anumit tip de aservire. Unii se prosternează în faţa banului; alţii adoră puterea; alţii, liniştea relativă a scepticismului; alţii descoperă în senzualitate viţelul lor de aur. Şi la fel se întâmplă cu lucrurile nobile. Ne scufundăm în muncă, într-o întreprindere de proporţii mai mici sau mai mari, în elaborarea unei lucrări ştiinţifice, artistice, literare, spirituale, Dacă se pune tragere de inimă, dacă există pasiune adevărată, cel care se dăruieşte trăieşte ca un sclav, se dedică cu bucurie îndeplinirii sarcinii sale.

Sclavie pentru sclavie – dacă, în orice caz, trebuie să slujim, pentru că, fie că recunoaştem sau nu, aceasta este condiţia umană –, nu există nimic mai bun decât a ne şti, din dragoste, sclavi ai lui Dumnezeu. Pentru că în acel moment pierdem condiţia de sclavi, pentru a ne transforma în prieteni, în fii. Şi aici se arată diferenţa: abordăm ocupaţiile cinstite ale lumii cu aceeaşi pasiune, cu aceeaşi râvnă ca şi ceilalţi, dar cu pace în străfundul sufletului; cu bucurie şi seninătate, şi în faţa contradicţiilor: pentru că nu ne punem încrederea în ceea ce trece, ci în ceea ce rămâne pentru totdeauna, nu suntem copiii celei roabe, ci ai celei libere³⁷.

De unde vine această libertate? De la Cristos, Domnul nostru. Aceasta este libertatea cu care el ne-a răscumpărat³⁸. De aceea, ne învaţă: Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi³⁹. Noi, creştinii, nu trebuie să cerem cu împrumut de la nimeni acest dar, pentru că singura libertate care îl salvează pe om este cea creştină.

Îmi place să vorbesc despre aventura libertăţii, pentru că aşa se desfăşoară viaţa voastră şi a mea. Liberi – ca fii, insist, nu ca sclavi –, urmăm cărarea pe care Domnul ne-a arătat-o fiecăruia dintre noi. Ne bucurăm de această libertate de mişcare ca de un dar al lui Dumnezeu.

Liber, fără vreo constrângere, pentru că aşa vreau, îl aleg pe Dumnezeu. Şi mă angajez să-l slujesc, să-mi transform existenţa în dăruire faţă de ceilalţi, din dragoste pentru Domnul meu Isus. Această libertate mă încurajează să spun că nimic de pe pământ nu mă va despărţi de dragostea lui Cristos⁴⁰.

Suntem obligaţi să apărăm libertatea personală a tuturor, ştiind că ne-a liberat Cristos³⁰; dacă nu acţionăm astfel, cu ce drept cerem libertatea noastră? Trebuie să răspândim, de asemenea, adevărul, pentru că veritas liberabit vos³¹, adevărul ne va elibera, în timp ce ignoranţa ne înrobeşte. Trebuie să susţinem dreptul tuturor oamenilor de a trăi, de a avea ceea ce este necesar pentru a duce o existenţă demnă, de a munci şi de a se odihni, de a-şi alege starea de viaţă, de a forma un cămin, de a aduce fii pe lume în cadrul căsătoriei şi de a-i putea educa, de a trece liniştit prin boală sau bătrâneţe, de a avea acces la cultură, de a se asocia cu ceilalţi cetăţeni pentru a atinge scopuri legitime şi, în primul rând, de a-l cunoaşte şi de a-l iubi pe Dumnezeu cu deplină libertate, întrucât conştiinţa – dacă este dreaptă – va descoperi urmele Creatorului în toate lucrurile.

Tocmai de aceea, este important să repet – nu mă amestec în politică, afirm doctrina Bisericii – că marxismul este incompatibil cu credinţa lui Cristos. Există ceva mai opus credinţei decât un sistem care bazează totul pe eliminarea din suflet a prezenţei pline de dragoste a lui Dumnezeu? Strigaţi foarte tare, astfel încât să se audă clar vocea voastră; pentru a practica dreptatea, nu avem nevoie pentru nimic în lume de marxism. Dimpotrivă, această eroare extrem de gravă, prin soluţiile sale exclusiv materialiste care îl ignoră pe Dumnezeul păcii, ridică obstacole pentru atingerea fericirii şi a înţelegerii între oameni. În creştinism găsim lumina bună care dă mereu răspuns tuturor problemelor: ajunge să vă străduiţi sincer să fiţi catolici, non verbo neque lingua, sed opere et veritate³², nu cu vorbe, nici din gură, ci prin fapte şi cu adevărat: spuneţi acest lucru, de câte ori aveţi ocazia – căutaţi-o, dacă trebuie –, fără reticenţe, fără teamă.