Lista numerelor

Se apropie de smochin: se apropie de tine şi se apropie de mine. Isus, înfometat şi însetat de suflete. De pe cruce a strigat: Sitio³⁰!; Mi-e sete. Sete de noi, de dragostea noastră, de sufletele noastre şi de toate sufletele pe care trebuie să le ducem până la el, pe drumul crucii, care este drumul nemuririi şi al gloriei cerului.

A ajuns la smochin, dar nu găsi pe el nimic, decât frunze³¹. Acest lucru este lamentabil. Se întâmplă aşa în viaţa noastră? Se întâmplă ca, din păcate, să ne lipsească credinţa, vibraţia umilinţei, să nu apară sacrificii, nici lucrări? Să existe doar faţada creştină, dar să lipsească efectul? Este groaznic. Pentru că Isus porunceşte: Nicicând să nu mai dai rod! Iar smochinul s-a uscat imediat³². Ne îndurerează acest pasaj din Sfânta Scriptură, în acelaşi timp ne şi încurajează să aprindem de credinţa, să trăim conform credinţei, pentru ca Isus Cristos să primească mereu câştig de la noi.

Să nu ne păcălim: Domnul nostru nu depinde niciodată de construcţiile noastre umane; proiectele cele mai ambiţioase sunt, pentru el, joc de copii. El vrea suflete, vrea dragoste; vrea ca toţi să meargă, pentru eternitate, să se bucure de împărăţia sa. Trebuie să lucrăm mult pe pământ; şi trebuie să lucrăm bine, pentru ca această îndatorire obişnuită este cea pe care trebuie să o sfinţim. Dar să nu uităm niciodată să o facem pentru Dumnezeu. Dacă o facem pentru noi înşine, din orgoliu, am produce doar frunziş: nici Dumnezeu, nici oamenii nu ar găsi, într-un arbore cu o coroană atât de bogată, vreun pic de dulceaţă.

Cu această angajare, râvna apostolică se încinge, creşte în fiecare zi – molipsindu-i şi pe ceilalţi –, pentru că binele este molipsitor. Nu este posibil ca biata noastră natură, atât de aproape de Dumnezeu, să nu ardă de dorinţa de a semăna în lumea întreagă bucuria şi pacea, de a uda totul cu apele mântuitoare care izvorăsc din coasta străpunsă a lui Cristos³⁹, de a începe şi de a sfârşi toate însărcinările din iubire.

V-am vorbit înainte despre dureri, despre suferinţe, despre lacrimi. Şi nu mă contrazic dacă afirm că, pentru un discipol care îl caută cu dragoste pe Învăţător, este foarte diferit gustul tristeţilor, al durerilor, al supărărilor: dispar în măsura în care se acceptă cu adevărat voinţa lui Dumnezeu, în măsura în care îndeplinesc cu bucurie planurile sale, ca nişte fii credincioşi, deşi nervii parcă se rup, iar supliciul pare insuportabil.