Lista numerelor

Toate sărbătorile Maicii Domnului sunt mari, pentru că sunt ocazii pe care Biserica ni le aduce pentru a demonstra cu fapte dragostea noastră pentru sfânta Maria. Dar dacă ar trebui să aleg una dintre aceste zile festive, o prefer pe cea de azi: Maternitatea Sfintei Fecioare.

Această sărbătoare ne face să ne gândim la unele dintre misterele centrale ale credinţei noastre: să medităm asupra întrupării Cuvântului, lucrare a celor trei persoane ale Preasfintei Treimi. Maria, fiica lui Dumnezeu Tatăl, prin întruparea Domnului în sânul său imaculat este soţia lui Dumnezeu Duhul Sfânt şi mama lui Dumnezeu Fiul.

Când Fecioara a răspuns da, liber, la acele proiecte pe care Creatorul i le-a dezvăluit, Cuvântul divin şi-a asumat natura omenească: sufletul raţional şi corpul format în trupul pur al Mariei. Natura divină şi umană s-au unit într-o singură persoană: Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi, de atunci, om adevărat; unul-născut etern al Tatălui şi, începând din acel moment, ca om, fiu adevărat al Mariei: de aceea, Maica Domnului este mama Cuvântului întrupat, a celei de-a doua persoane din Sfânta Treime care a unit în sine pentru totdeauna – fără amestecare– natura umană. Îi putem spune cu convingere sfintei Fecioare, drept cel mai bun elogiu, aceste cuvinte care exprimă cea mai înaltă demnitate a sa: Mama lui Dumnezeu.

Credinţa poporului creştin

Aceasta a fost mereu credinţa sigură. Împotriva celor care au negat-o, Conciliul de la Efes a proclamat că dacă vreunul nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că de aceea Preasfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu, pentru că a zămislit în carne Cuvântul întrupat, anatema să fie asupra lui¹.

Istoria a păstrat mărturii ale bucuriei creştinilor în faţa acestor decizii clare, nete, care reafirmau ceea ce toţi credeau: Poporul întreg al oraşului Efes, de la primele ore ale dimineţii până noaptea, aştepta nerăbdător hotărârea... Când s-a aflat că autorul blasfemiilor a fost destituit, toţi într-un glas au început să îl slăvească pe Dumnezeu şi să aclame Sinodul, pentru că a căzut duşmanul credinţei. Abia ieşiţi din biserică, am fost însoţiţi cu torţe până la casele noastre. Era noapte. Tot oraşul era vesel şi luminat². Aşa scrie sfântul Chiril, şi nu pot să neg că, deşi la o distanţă de 16 secole, acea reacţie de pietate mă impresionează profund.

Fie ca Dumnezeu, Domnul nostru, să vrea ca aceeaşi credinţă să ardă în inimile noastre şi să se înalţe de pe buzele noastre un cântec de mulţumire: pentru că Sfânta Treime, alegând-o pe Maria ca mamă a lui Cristos, om ca noi, ne-a pus pe fiecare dintre noi sub ocrotirea sa maternă. Este mamă a lui Dumnezeu şi mamă a noastră.

Să continuăm acum să medităm asupra acestui mister al maternităţii divine a Mariei, într-o rugăciune tăcută, afirmând din adâncul sufletului: Fecioară, mama lui Dumnezeu: acela pe care cerurile nu puteau să-l cuprindă s-a închis în sânul tău pentru a lua trup de om¹³.

Ascultaţi ce ne face să recităm astăzi Liturghia: Binecuvântat să fie sânul Fecioarei Maria, care l-a primit pe Fiul Tatălui etern¹⁴. O exclamaţie veche şi nouă, omenească şi divină. Este ca şi cum ai spune Domnului aşa cum se spune în unele locuri pentru a lăuda o persoană: Binecuvântată să fie mama care te-a adus pe lume!

Umanitatea preasfântă a lui Cristos

Cum putem depăşi aceste neplăceri? Cum vom reuşi să ne întărim în acea hotărâre, care începe să ni se pară foarte apăsătoare? Inspirându-ne din modelul pe care ni-l arată preasfânta Fecioară, mama noastră: un drum foarte lat, care în mod necesar trece prin Isus.

Pentru a ne apropia de Dumnezeu trebuie să o luăm pe drumul drept, care este umanitatea preasfântă a lui Cristos. Pentru aceasta, recomand mereu să se citească acele cărţi care relatează patimile Domnului. Aceste scrieri, pline de sinceră pietate, ni-l aduc în minte pe Fiul lui Dumnezeu, om ca şi noi şi Dumnezeu adevărat, care iubeşte şi suferă în trupul său pentru mântuirea lumii.

Să ne oprim asupra uneia dintre devoţiunile cele mai răspândite între creştini, rugăciunea sfântului Rozariu. Biserica ne îndeamnă să contemplăm misterele: pentru ca să se întipărească în mintea şi în imaginaţia noastră, cu bucuria, durerea şi gloria sfintei Maria, exemplul uimitor al Domnului, în cei treizeci de ani ascunşi ai săi, în cei trei ani în care a predicat, în patimile sale cumplite şi în glorioasa sa înviere.

A-l urma pe Cristos: acesta este secretul. Să-l însoţim atât de aproape, încât să trăim cu el, ca acei primi doisprezece; atât de aproape, încât să ne identificăm cu el. Nu vom întârzia să afirmăm, dacă nu am pus obstacole în calea harului, că ne-am îmbrăcat cu Domnul nostru Isus Cristos¹². Se reflectă Domnul în comportarea noastră, ca într-o oglindă. Dacă oglinda este aşa cum trebuie, va capta chipul plin de blândeţe al Mântuitorului nostru, fără a-l desfigura, fără a-l schimonosi: iar ceilalţi vor avea posibilitatea de a-l admira, de a-l urma.